Fierul forjat

    Fierul pur ce contine unele broboane de zgura, utilizate pe scara larga in constructii, inainte de zilele otelului ieftin. Este puternic, rezistent si usor de manevrat. Se realizeaza intr-un cuptor, inventat de Henry Colt in Anglia, in 1784. Fonta este re-topit si incalzit in aer cu minereu de fier, arzand carbonul din metal, lasand firul relativ pur si zgura ce contine impuritati. Pasta de metal rezultata este apoi batuta cu ciocanul pentru a elimina pe cat posibil resturile de zgura. Aceasta este inca folosit in constructia gardurilor si a grilajelor.

 

 

     Inainte de invazia romanilor, britanicii s-au remarcat prin bijuteriile lor din fier; un metal scump, in termeni literali. Fierul forjat timpuriu, a fost confectionat in foc din minereuri di carbune. Caldura era suficienta pentru carbune pentru a reduce oxidul de fier, dar nu pentru a-l topi. Ca rezultat, silicaturile de zgura au fost incluse, nefiind rafinat asa cum se realizeaza in zielele noastre, dar incluse in structura fibroasa a materialului. Din acest motiv, firul vechi a rezistat sute de ani. Fierul poate rugini, dar nu si invelisul sau de silicat de zgura.

 

 

 

    Cu toate acestea, fierul forjat poate fi reciclat in mod repetat si beneficiaza de remodelare. Resturile ar putea fi impachetate, incalzite pana ajung sa fie de un alb stralucitor si forjate din nou cu ajutorul ciocanului, intr-o masa solida, pentru a produce un fier de o calitate superioara.
    Cele mai vechi lucrari arhitecturale ce au supravietuit sunt, probabil, Norman, cum ar fi "ex solido ferro" in castelul Raby si ferestre ingropate pentru a ascunde comorile in catedrala Canterbury. Usile erau legate cu fier, frecvent decorate cu fier forjat, cum ar fi exemplul din celebra biserica Stillingfleet. Datand din 1145, doar de curand a fost reinnoita. Originalul este conservat in securitate bisericii.
    De la precizia lacatusului si armurierului, la munca prozaica a mesterului de pluguri si a celui ce se ocupa de potcovirea cailor, arta fierariei s-a dezvoltat. Cadrul usii sau bara unei ferestre, de exemplu, au fost mai mult sau mai putin ornamentate in functie de capriciile fierarului si de bugetul disponibil. Au aparut si iipurile familiare, cum ar fi clante si diverse forme de balamale. Inventiv frecvent, adesea crud, dar intotdeauna la moda in concordanta cu natura fierului.
    Odata cu introducerea furnalelor in secolul al 15-lea, disponibilitatea fierului forjat a crescut. Maiestria a atins noi culmi in perioada britanicilor, care au inceput in 1690, odata cu sosirea belgianului Jean Tijou. Unele din cele mai bune exemple din aceea perioada, includ propria sa munca, cum ar fi ecranele de la Hampton Court si munca discipolilor sa, cum ar fi pergola gradinii lui Thomas Bakewell, acum cunoscuta sub numele de "colivia pasarii" la Melbourne Hall (1707 - 1711), portile St Mary's Redcliffe, create de William Edney (1710), precum si portile castelului Chirk (1715 - 1721), create de catre fratii Davies.

 

    Schimbarea a fost spre o utilizare mai libertina a ornamentatiilor din tabla batuta aplicate pentru bare, pentru a forma frunze in stil baroc, fier forjat, masti si tot felul de obiecte. Tehnicile au fost, fara indoiala, provenite de armurieri. Materialul era superb, nu numai pentru capacitatea sa de a se acomoda cu munca adanca, rece, dar si pentru persistenta, pentru o mare parte din ceea ce putem vedea astazi se mentine de aproape 300 de ani.
    Pentru a recrea cu acuratete elementele din trecut trebuie chiar si azi sa folosim materiale si metodele similare cu cele folosite atunci. Un lucru al epocii moderne erau obsesiile cu dimensiunile, simetria si forma patrata. Dantelei delicate din fier forjat de la Golden Gates la Chatsworth ii lipseste liniile drepte sau un colt patrat. Construite fara desene, tinute impreuna cu mii de nituri  mici, dreptunghiulare, toate de diferite dimensiuni, umplute, fara indoiala, de o echipa de ucenici.
    Fierul din aceasta perioada este denumit de acum, carbune de fier, o forma carburata de fier, care a fost realizata prin modelarea constanta in foc. A fost chiar intarit, spre deosebire de feirul din secolul al 19-lea si nu exista nici un inlocuitor pentru acesta. Foarte recent, acest fier a fost confectionat din nou pentru industria conservarii. Este disponibil sub forma de foaie.
    Fieraria englezeasca si-a continuat cursul sau in secolul al 18-lea, de la baroc la Rococo si intr-o epoca mai austera de mecanizare.